Paralizia facială periferică (paralizia lui Bell)
Anima

Paralizia Bell reprezintă paralizia sau slăbiciunea muşchilor de la nivelul unei hemifeţe. Lezarea nervului facial care inervează musculatura de pe o parte a feţei duce la apariţia unui aspect flasc, căzut al hemifeţei respective. Leziunea nervoasă poate de asemenea afecta şi simţul gustului şi secreţia lacrimală şi salivară. Această afecţiune debutează brusc, adesea peste noapte şi se ameliorează de obicei de la sine în câteva săptămâni.


Paralizia Bell reprezintă paralizia sau slăbiciunea muşchilor de la nivelul unei hemifeţe. Lezarea nervului facial care inervează musculatura de pe o parte a feţei duce la apariţia unui aspect flasc, căzut al hemifeţei respective. Leziunea nervoasă poate de asemenea afecta şi simţul gustului şi secreţia lacrimală şi salivară. Această afecţiune debutează brusc, adesea peste noapte şi se ameliorează de obicei de la sine în câteva săptămâni.

Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau al unui accident ischemic tranzitoriu. Cauza paraliziei Bell nu este cunoscută. Specialiştii sunt de parere că în unele cazuri ea poate fi cauzată de către virusul herpetic care produce herpesul labial recurent. În majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigură inervaţia muşchilor de pe o parte a feţei suferă leziuni datorate unui proces inflamator.

Există multe afecţiuni care pot produce slăbiciunea sau paralizia muşchilor feţei. În cazul în care nu se poate identifica un factor specific care să stea la baza apariţiei slăbiciunii musculare, afecţiunea se numeşte paralizia Bell.

Principalul simptom ce caracterizează paralizia Bell este slăbiciunea sau paralizia muşchilor de la nivelul unei părţi a feţei. Partea feţei care este afectată este plată şi lipsită de expresie sau are un aspect "căzut". Printre alte simptome se numără:

- senzaţia de uscăciune a ochiului pe partea afectată datorită imposibilităţii de a clipi

- creşterea secreţiei lacrimale la nivelul ochiului afectat

- durere retroauriculară (porţiunea situată în spatele urechii) de partea afectată, care poate apărea la o zi sau două după debutul paraliziei

- creşterea sensibilităţii în ceea ce priveşte percepţia sunetelor

- salivaţie excesivă datorată imposibilităţii de a închide complet gura

- senzaţia de uscăciune a gurii şi dificultăţi de înghiţire datorită scăderii secreţiei salivare

- scăderea sensibilităţii gustative, în special la nivelul vârfului limbii.

Evoluţia naturală a bolii este spre agravare în primele zile, urmată apoi de vindecare treptată. În majoritatea cazurilor, simptomatologia dispare în două luni.

Paralizia Bell este de obicei diagnosticată pe baza anamnezei, examenului fizic şi examenului neurologic care investighează funcţia nervului facial şi elimină eventuale cauze mai grave de paralizii faciale. Detectarea şi tratamentul precoce al paraliziei faciale pot contribui la prevenirea instalării leziunilor nervoase permanente.

Paralizia Bell se remite de obicei fără tratament, în special în cazul în care pacientul mai poate totuşi să-şi mişte parţial muşchii de pe partea afectată a feţei. Aproape toţi pacienţii care mai pot să-şi mişte muşchii faciali într-un anumit grad se recuperează complet fără a fi necesară instituirea medicaţiei sau a vreunui alt tratament.

Şansele de recuperare completă sunt mai mari în condiţiile în care simptomatologia începe să se amelioreze de la sine în 3 săptămâni. Din trei persoane care fac paralizie Bell, două se recuperează complet.  Restul rămân cu sechele cum ar fi slăbiciune musculară şi diferite grade de paralizie de la parţială la completă, care pot să nu mai dispară complet niciodată. Alti pacienţi dezvoltă mişcări faciale involuntare, cum ar fi dischinezii (contracţii involuntare) ale buzelor, lacrimarea ochilor sau spasme ale feţei sau pleoapelor.

Dacă medicul suspicionează etiologia virală a paraliziei, se pot administra antivirale, iar dacă se suspicionează inflamaţie, pacientului i se pot administra corticosteroizi. Cu toate acestea, beneficiile acestor tratamente sunt incerte. Dacă paralizia Bell afectează capacitatea pacientului de a închide ochiul de partea cu leziunea, este esenţială îngrijirea corespunzătoare a ochiului, inclusiv umidificarea corneei, pentru a preveni instalarea leziunilor oculare. Pentru protejarea ochiului pot fi luate următoarele măsuri:

- închiderea şi deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor. Efectuarea frecventă a acestor gesturi va menţine corneea umidificată

- utilizarea "lacrimilor artificiale", care sunt picături pentru ochi ce conţin metilceluloză, pentru menţinerea umidificată a corneei în timpul zilei

- pentru protejarea ochiului şi menţinerea umedă a corneei pacientul trebuie să aplice un unguent special sau să poarte un bandaj pentru ochi în timpul nopţii.

- se recomandă purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau de protecţie pentru a împiedica pătrunderea prafului şi a altor particule la nivelul ochiului.

Dacă pacientul dezvoltă paralizie facială permanentă, el poate beneficia de tratament chirurgical sau de fizioterapie.

Medicul poate recomanda tratament chirurgical în condiţiile în care pacientul are paralizie Bell care a debutat în urmă cu 6 până la 12 luni şi care nu s-a ameliorat. Pe măsura ce nervul facial începe să îşi reia funcţia normală, efectuarea de exerciţii simple, cum ar fi încordarea şi relaxarea muşchilor faciali, pot duce la creşterea forţei musculare în teritoriul respectiv şi la o recuperare mai rapidă.

Dr. Cristina Ştefănescu, Medic specialist medicină de familie, Anima Victoriei

Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


30-09-2015
Sedinte de Comunicare Relationala in Anima Promenada  >>>


seatbelt