Pe scurt despre astmul bronşic pe scurt
Anima  Astmul este o boală respiratorie cronică manifestată prin obstrucţia căilor aeriene, reversibilă (incomplet la unii pacienţi) spontan sau cu tratament. Substratul fiziopatologic al bolii este inflamaţia cronică a căilor aeriene, asociată cu hiper-reactivitatea bronşică la diferiţi stimuli.

1. Definiţia astmului. Astmul este o boală respiratorie cronică manifestată prin obstrucţia căilor aeriene, reversibilă (incomplet la unii pacienţi) spontan sau cu tratament. Substratul fiziopatologic al bolii este inflamaţia cronică a căilor aeriene, asociată cu hiper-reactivitatea bronşică la diferiţi stimuli.

Clinic, astmul se manifestă prin episoade recurente de tuse, respiraţie şuierătoare, dispnee, constricţie toracică, apărute noaptea sau dimineaţa devreme, asociate cu obstrucţia căilor aeriene pulmonare,  reversibilă spontan sau la tratatment, cu durata de minute - ore.

2. Astmul alergic / intrinsec /extrinsec /infecţios - sunt termeni învechiţi a căror folosire se recomandă a nu mai fi folosită, deoarece aceeaşi simptomatologie este cauzată de mai mulţi factori declanşatori şi aceeaşi medicaţie remite simptomatologia.

3. Bronşita astmatiforă – este de asemeni un termen învechit, preluat din şcoala medicală franceză şi a cărui folosire este recomandat a nu mai fi folosită. Motivul este că acest termen nu defineşte corect patologia pacientului şi nu sistematizează simptomatologia acestuia. Un alt argument în favoarea renunţării la acestă terminologie ar fi autoamăgirea pacientului (“eu nu am astm, am bronşită astmatiformă”) în condiţiile în care diagnosticul, tratamentul şi managementul pe termen lung sunt aceleaşi cu cele din astmul bronşic.

4. Astmul, alergiile şi infecţiile. Atopia reprezintă o predispoziţie genetică de a dezvolta un răspuns de tip IgE specific la anumite substanţe numite alergeni. Cu alte cuvinte, terenul atopic este o condiţie genetică ce facilitează apariţia unor reacţii alergice de tip dermatită atopică, astm bronşic sau rinită alergică.

Alergenele, acele substanţe la care persoanele alergice reacţionează, devin astfel atât factori determinanţi în apariţia bolii, cât şi factori declanşatori ai crizei de astm la astmatici.

Infecţiile, în special cele respiratorii, reprezintă şi ele factori declanşatori pentru criza de astm. Infecţiile respiratorii din copilărie, în special cu virusul sincitial respirator şi cu virusuri de tip parainfluenzae determină apariţia unei simptomatologii de tip astmatic. Relaţia dintre atopie şi infecţii respiratorii este complexă, atopia influenţând răspunsul căilor respiratorii inferioare la infecţia virală, iar virusul intervine în dezvoltarea sensibilităţii alergice.

5. Diagnosticul astmului bronşic.  Suspiciunea diagnosticului de astm se face în prezenţa simptomelor sugestive de astm, cu sau fără semne fizice de astm (la momentul examenului medical, pacientul poate să nu prezinte nici un semn de boală). Evoluţia naturală a bolii implică perioade de agravare a simptomatologiei cu perioade mai puţin simptomatice sau chiar de acalmie totală. Cu toate acestea, astmul bronşic este şi rămâne o boală cronică ce nu se vindecă niciodată, doar se controlează mai mult sau mai puţin bine. Singurele vindecări în sensul dispariţiei complete a simptomelor şi semnelor de boală sunt descrise la copii.

6. Clasificarea astmului bronşic. Astmul bronşic a cunoscut de-a lungul timpului numeroase clasificări. În ultima vreme se preferă o clasificare practică, care să ajute atât pacientul, cât şi medicul curent să intervină la timp în evoluţia bolii. În mod curent, se recomandă clasificării astmului în: controlat, parţial controlat sau necontrolat, în funcţie de simptomatologie, de nivelul/necesitatea de consum a medicaţiei “de salvare” şi de impactul bolii asupra vieţii şi activităţii pacientului. 

7. Medicaţia folosită în astm. Medicaţia folosită în astm este de două feluri: medicaţia de salvare (cunoscută şi ca medicaţie de criză) şi medicaţia de control (de fond). Medicaţia de salvare se foloseşte, după cum îi spune şi numele, în momentele în care apar simptomele de astm şi doar atunci. Se preferă administrarea sub forma inhalatorie, de pufuri, în special din dorinţa de a trata ţintit arborele respirator, cu rezultate cât mai rapide şi cu efecte secundare cât mai reduse. Se foloseşte atât în stoparea/ameliorarea rapidă a simptomelor, cât şi în prevenţia apariţiei astmului indus de efort, la acei pacienţi care descriu acest tip de astm.

Medicaţia de control se foloseşte zilnic, indiferent de prezenţa sau absenţa simptomelor de astm şi are rolul de a preveni apariţia acestora, cât şi de a încetini degradarea funcţiei respiratorii la pacienţii astmatici. Se administrează pe termen lung, uneori toată viaţa. Se preferă şi aici administrarea pe cale inhalatorie, sub formă de pufuri, din aceleaşi motive menţionate mai sus. Există însă şi medicaţie de control administrată oral.

8. Managementul pe termen lung. Tratamentul astmului pe termen lung nu este fix, ci flexibil şi se recomandă reevaluarea acestuia periodic, atât de către specialist, cât şi de către medicul de familie. Literatura engleză de specialitate descrie tratamentul astmului foarte plastic, folosind expresia “step-up / step-down treatment”, care în limba română a fost tradusă “terapia în trepte”. Această strategie implică adăugarea unui nou medicament sau mărirea dozei dintr-unul deja existent în cazul urcării unei trepte (step-up), sau scoaterea unui medicament/scăderea dozei unuia deja existent în cazul colaborării unei trepte (step-down). 

9. Trimiterea la specialist. Medicul de familie va trimite la specialist pe acei pacienţi astmatici care:

  • au astm parţial controlat sau necontrolat în treapta III-V de tratament, în vederea evaluării şi stabilirii regimului terapeutic, în orice moment
  • au astm controlat în treapta IV şi V de tratament, în vederea evaluării şi stabilirii, dacă este cazul, a unui nou regim terapeutic, la fiecare 3-6 luni
  • orice pacient cu astm, în vederea evaluării funcţiei respiratorii (spirometrie), anual
  • au disfuncţie ventilatorie ireversibilă, la fiecare 3-6 luni
  • au exacerbări frecvente şi/sau ameninţătoare de viaţă, în orice moment
  • în cazul unui diagnostic incert, în orice moment
  • în cazurile particulare (astm profesional, astm în timpul sarcinii şi alăptării, etc), la fiecare 3 până la 6 luni.

Dr. Lupaşcu Cristina, medic specialist medicină de familie, Clinica Anima Titan

Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


30-09-2015
Sedinte de Comunicare Relationala in Anima Promenada  >>>


seatbelt