Anxietatea
Anima Anxietatea este modalitatea de reacţie a oricărui om care se simte ameninţat. În momentul în care suntem într-o situaţie potenţial periculoasă sau anticipăm o asemenea situaţie, mai întâi simţim că ne e frică.


 Anxietatea este modalitatea de reacţie a oricărui om care se simte ameninţat. În momentul în care suntem într-o situaţie potenţial periculoasă sau anticipăm o asemenea situaţie, mai întâi simţim că ne e frică. Frica declanşează în corpul nostru un resort biologic care duce la secreţia de adrenalină . Adrenalina este un hormon care alertează întreg organismul şi îl pregăteşte pentru fugă sau luptă (reacţii normale în caz de pericol). Astfel, devenim mai vigilenţi, inima ne bate mai repede şi pompează sânge cu presiune mai mare, respiraţia devine mai alertă, muşchii se încordează. În altă ordine de idei, în faţa unui pericol palpabil, anxietatea este utilă iar adrenalina devine hormonul supravieţuirii.
     De exemplu: imaginaţi-vă însă că, stând în fotoliu, acasă, nefiind ameninţat de nici un pericol exterior, simtiţi dintr-o dată cum inima va palpita, respiraţia devine agitată, muşchii se încordează şi vă încălziţi brusc, transpiraţi şi vă tremură mâinile, ameţiti şi vă este greaţă, doar pentru că v-aţi gândit că mâine aveţi sedinţă şi seful o să ţipe la dumneavoastră. Dacă aceasta este reacţia pe care o aveţi acasă, unde e linişte, cum veţi face faţă întâlnirii de mâine ? Dar dacă acest lucru se repetă zilnic ?

 Anxietatea devine o problemă când este prea intensă sau durează prea mult prin comparaţie cu motivul care a declanşat-o. Modificările produse în corpul nostru de către adrenalină sunt inadecvate momentului şi persistente, devenind simptome ale anxietăţii care ne perturbă viaţa prin simpla lor prezenţă sau afectează felul în care funcţionăm în cel puţin unul din domeniile importante ale vieţii : familie, şcoala/serviciu, relaţii sociale.

Situaţiile în care anxietatea apare şi deranjează sunt altele decât pericolele palpabile exemplificate mai sus. Aceste situaţii se încadrează mai curând în stresul cotidian, pe care-l trăim cu toţii, mai mic sau mai mare în funcţie de perioada de viaţă pe care o traversăm, de vulnerabilitatea noastră la stres şi de abilităţile pe care le avem pentru a-i face faţă.
În adolescenţă, stresul este legat mai mult de performanţa şcolară şi de relaţiile sentimentale, la maturitate stresul este legat de serviciu, de plata facturilor şi grijile legate de copii sunt pe primul plan, iar vârstnicii, pe lângă acestea, au şi grija sănătăţii. Stresul are efect cumulativ şi creşte starea generală de alertă a organismului. Simţurile se ascut gata să stoarcă şi mai multă adrenalina în cazul unui eventual pericol. Starea aceasta de tensiune interioară permanentă face ca, incidente minore să declanseze adevărate atacuri de panică .
    Rezistenţa la stres a individului ţine atât de înzestrarea sa naturală cât şi de educaţia primită. Într-o familie în care cel puţin unul dintre părinti este anxios, riscul copilului de a dezvolta o tulburare anxioasă este mai mare decât la populaţia generală. Acest lucru se datorează atât moştenirii genetice cât şi învăţării unor frici de la vârste fragede (frica de boală, de animale, de doctor, frica de a lua decizii importante, de a-şi a suma riscuri etc.).

Dincolo de rezistenţă sau vulnerabilitatea la stres a fiecăruia, contează şi abilităţile de a gestiona stresul. Capacitatea de a ne rezolva problemele bine şi la timp ne fereşte de acumularea lor şi, în consecinţă, de stres. Alternarea efortului cu relaxarea previne suprasolicitarea şi creşte rezistenţa individului pe termen lung. Reţeaua socială, pe care ne-o construim singuri (prieteni, cunoştinte), poate constitui un sprijin în momentele dificile. O altă abilitate importantă, care ţine de comunicare, este asertivitatea. În mare, asertivitatea este abilitatea de a ne apăra drepturile cu curaj, în faţa celor pregătiţi să ni le încalce, susţinându-ne punctul de vedere într-o manieră calmă şi nejignitoare.
Oamenii au o multitudine de frici. Fricile care se încadrează în categoria tulburărilor anxioase au fost grupate astfel:

● tulburarea de panică
● fobia
● agorafobia
● tulburarea obsesiv-compulsivă
● tulburarea acută de stres
● tulburarea de stres post-traumatic
● tulburarea anxioasă datorată unei afecţiuni medicale

Această scurtă incursiune în lumea anxietăţii nu poate fi încheiată decât într-o notă optimistă. Deşi neplăcută şi generatoare de probleme de tot felul, anxietatea nu pune viaţa în pericol. Ea se poate trata cu succes, fie pe cale medicamentoasă fie apelând la terapii (exemplu terapia, comportamental-cognitivă).

Luminita Paun, Psiholog, Anima Victoriei

 

Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


30-09-2015
Sedinte de Comunicare Relationala in Anima Promenada  >>>


seatbelt