Anxietatea si Panica
Anima Frica, teama, panica, fobiile sunt elemente ale unor dezechilibre ce apar de cele mai multe ori în urma unor situații de stress, de tensiune psihică intensă.

Anxietatea se manifestă printr-o frica intensă și subită, fără temă, exprimată 

printr-un mare număr de semne clinice. Dominant este intensul sentiment de FRICĂ NEDEFINITĂ.

 Panica reprezintă o anxietate definită, are un cadru specific, frica este direcționată: frică de câini, de șerpi, de boală, de hoți, de singurătate, etc.

 Apariția simptomelor de Fobie reprezintă de fapt o agravare și o cronicizare a Anxietății.

 Depresia este faza de stabilizare pe termen lung sau foarte lung a anxietății.

 Evoluția spre cronicizare a anxietății se face trecând prin stări precum: agorafobie, depresie, dependența medicamentoasă sau alcoolică, etc. 

 Astfel, putem etapiza fazele evolutive în grade: gradul 1: anxietate, gradul 2: panica, gradul 3: fobia, gradul 4: depresia.

 Din cele expuse până aici, putem deduce faptul că piatra de hotar dintre omul echilibrat și cel dezechilibrat psihic este anxietatea acută. Factorul favorizant sunt stress-ul și tensiunea nervoasă prelungită. 

 Dar la baza tuturor acestor modificări stă terenul, caracterul persoanei, ceea ce in homeopatie se numește Tipul sensibil. Căci nu toate persoanele reacționează la fel în fața stress-ului. 

 Cum tratăm homeopatic anxietatea? 

 Atacul de panica și criza de anxietate beneficiază de:

ACONITUM NAPELUS: frica de moarte iminentă, palpitații

GELSEMIUM SEMPERVIRENS: inhibare totală, trac, emoție care blochează acțiunile, trenuraturi ale mâinilor

STRAMONIUM: frică violentă agravată de întuneric, cu bâlbâială în exprimare, frică de apă

OPIUM: “zăpăceală”, frică de a face orice, frică de a incepe orice

HYOSCIAMUS: astenie, oboseală, cu frică de a fi otrăvit, de a fi înșelat, specific vârstnicilor

LACHESIS MUTUS: claustrofobie, frica de șerpi și de obiecte ascuțite sau tăioase.

ARGENTUM NITRICUM: frică de viitorul definit, trac, claustrofobie, agorafobie, teama de înălțimi, cu mers nesigur, dezechilibrat, iritație a gâtului, grăbit, precipitat, totul se termină înainte de a începe

ACTAEA RACEMOSA: teama de nebunie, frică de boli psihice

PHOSPHORUS: frică de furtună, agravare nocturnă, frică de boală

BELLADONNA: frică de animale și apă

SEPIA OFFICINALIS: anxietate cu privire la consecințele unor acțiuni și evenimente trecute, frică de îmbolnăvirea familiei, frică de pierderea copiilor, simptome ce survin frecvent după naștere

ARSENICUM ALBUM: cancerofobie, frică de întuneric, frică de singurătate, cu agitație fizică

PULSATILLA: anxietate care apare în mediul cald (vara)

IGNATIA: anxietate cauzată de griji, necazuri, contrarietate, doliu după o persoana foarte apropiată, senzație de apăsare pe piept cu sufocare, senzație de nod în gât

BORAX: frică de scări, de coborârea scărilor

ANACARDIUM ORIENTALE: anxietatea care determină foame, se calmează mâncând

AURUM METALLICUM: anxietate cauzată de lipsa de încredere în sine, se autoacuză frecvent

KALIUM CARBONICUM: frică de sufocare cu senzație de teamă în stomac, cauzată de o balonare semnificativă

MOSCHUS: senzația de îmbolnavire iminentă

CALCAREA CARBONICA: frică de viitor și de schimbare

NATRUM MURIATICUM: frica de hoți, depresie după o decepție sentimentală

VERATRUM ALBUM: anxietate însoțită de sudori reci

AGARICUS: anxietate însoțita de ticuri multiple

LYCOPODIUM CLAVULATUM: frică de eșec

 Toate aceste medicamente se administrează în diluția CH 15 sau CH 30 x 1-3/zi timp de 3-4 zile. Dacă starea nu se ameliorează, este bine să vă prezentați la un medic homeopat.

 În practica de cabinet se întâlnesc frecvent situații în care anxietatea, depresia sau panica ascund o tulburare a bunei funcționări a activității glandei tiroide. Prea multe cazuri ajung să facă tratament psihiatric când de fapt ar fi util și eficient să facă un tratament endocrinologic. Este deci util să se evalueze starea de funcționare a tioridei prin efectuarea analizelor de tip TSH, ATPO, FT3, FT3 si ATG.

 Cazurile cronice se examinează și se tratează de către un medic homeopat.

Articol preluat de pe www.homeopatie.ro
Dr Cadar Sorin Dan

Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


30-09-2015
Sedinte de Comunicare Relationala in Anima Promenada  >>>


seatbelt