Astăzi, când tot mai multe sarcini zilnice ne ocupă timpul şi ne abat atenţia de la sănătatea noastră, informaţia medicală este mai importantă ca oricând. Prin intermediul reţelelor sociale din mediul online şi în interiorul clinicilor Anima, vă aşteptăm la dialog, astfel încât să aveţi toate datele necesare unor bune alegeri.


Anima

Cum sa iti feresti copilul de mici accidente in vacanta

Asteptata cu bucurie, vara este anotimpul calatoriilor, al concediilor la mare si la munte, al vacantelor la bunici, al relaxarii si totodata al aventurilor in natura.
Pentru ca nimic sa nu ne strice vacanta, trebuie sa ne pregatim din timp, mai ales daca vor veni si cei mai mici membri ai familiei.
Curiozitatea lor poate provoca mici accidente: zgarieturi, taieturi, contuzii sau chiar entorse,luxatii. 
Parintii trebuie sa cunoasca cateva masuri de urgenta si sa le aplice  inainte de a ajunge cu copilul la un cabinet medical.


Citește mai mult

Anima

Cataracta

Cataracta reprezinta opacifierea progresiva a cristalinului, "lentila" din interiorul ochiului. Rolul acestuia consta in focalizarea pe retina a fasciculului de raze luminoase care strabat ochiul. Cristalinul este situat in spatele irisului si delimiteaza polul anterior al ochiului de polul posterior. In structura sa intra un nucleu central, inconjurat de mai multe straturi numite cortex, iar la suprafata e invelit de un tesut numit capsula.


Citește mai mult

Anima

Litiaza biliara

Litiaza biliara se defineste ca prezenta calculilor in tractul biliar. Calculii se pot forma in orice segment al tractului biliar, dar mai frecvent in vezicula biliara. 
Litiaza este semnificativ mai frecventa la femei decat la barbati, si la varsta avansata. 
Majoritatea persoanelor cu litiaza veziculara (70-80%) sunt asimptomatice.


Citește mai mult

Anima

Alergiile alimentare

Reactia anormala care apare la ingestia unui aliment este considerata o reactie alimentara adversa. 
Reactiile alergice la alimente apar mai frecvent la copii si sunt datorate formarii de anticorpi specifici de tip IgE fata de componente specifice ale acestora (proteine, glicoproteine).


Citește mai mult

Anima

Reactii la medicamente

Reactiile adverse la medicamente si produse farmaceutice reprezinta un hazard major al practicii medicale. Reactiile medicamentoase se clasifica in reactii de tip A (reactii care apar la administrarea medicamentului indiferent de doza si durata tratamentului) si reactii de tip B (reactii de hipersensibilitate la medicamente la un grup restrans din populatia generala).


Citește mai mult
 
1 |  2 |  3 |  4 |  5 |  6 |  7 |  8 |  9 |  10 |  11 |  12 |  13 |  14 |  15 |  16 |  17 |  18 |  19 |  20 |  21 |  22 |  23 |  24 |  25 |  26 |  27 |  28 |  29 |  30 |  31 |  32 |  33 |  34 |  35 |  36 |  37 |  38 |  39 |  40 |  41 |  42 |  43 |  44 |  45 |  46 |  47 |  48 |  49 |  50 |  51 |  52 |  53 |  54 |  55 |  56 |  57 |  58 |  59 |  60 |  61 |  62 |  63 |  64 |  65 |  66 |  67 |  68 |  69 | 
 
 
Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


03-11-2015
Glaucomul nu doare, orbeste!  >>>


seatbelt