Noi medici se alătură echipei Anima

Dr. Gheorghe Popescu-Tismana, medic specialist neurolog, Dr. Daniela Cristina Munteanu, medic specialist obstetrică-ginecologie şi Dr. Marius Cristian Tătineanu, medic primar oftalmolog, au decis să se alature echipei clinicilor Anima.

Dr. Gheorghe Popescu-Tismana a absolvit Facultatea de Medicină Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca în 1963.

  • Între 1967 şi 1970 a fost cercetator ştiinţific în cadrul Institutului de Neurologie al Academiei Române.
  • Între 1981 şi 2002 a fost medicul şef al primei secţii de neurologie pediatrică înfiinţate în România în cadrul Spitalului Clinic Prof. Dr. Al. Obregia iar între 1995 şi 2002 director medical al Spitalului Clinic Prof. Dr. Al. Obregia.
  • Între 1996 şi 2003 a fost membru al Colegiului Naţional al Medicilor din România iar din 1996 şi până în prezent a dezvoltat numeroase colaborări atât cu instituţii de stat, cât şi private.

Dr. Tismana a publicat mai multe lucrări de specialitate în ţară şi în străinătate şi a participat la numeroase congrese de neurologie şi epileptologie (Budapesta, Dublin, Praga, Florenta, Madrid, Viena, Paris, Helsinki).

Program Dr. Gheorghe Tismana în clinicile Anima:

Anima Nusco Tower:

Miercuri - 09:00-10:30

Joi - 15:00-18:00

Anima Victoriei:

Marţi – 15:00-18:00

Dr. Daniela Cristina Munteanu are o experienţă practică de peste 20 de ani (din 1990) în instituţii medicale de stat sau private iar colaborarea cu Anima începe din luna martie.

A absolvit în 1990 cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti iar între 1991 şi 1994 a urmat cursurile de specializare în obstetrică şi ginecologie la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului Polizu, din Bucureşti. În 1999 a absolvit cursurile masterului organizat de Institutul pentru Managementul Serviciilor de Sănătate Bucureşti (Managementul Serviciilor de Sănătate şi Sociale) in colaborare cu Universitatea Bucureşti.

Între 2001 şi 2005 a efectuat mai multe studii despre terapiile hormonale la menopauză (despre fazele II, III şi IV ).

Dna. Dr. Daniela Cristina Munteanu are competenţe în colposcopie, histeroscopie, ecografie şi obstetrică-ginecologie şi o veţi putea găsi în clinica Anima Victoriei, luni, între orele 15:00-21:00.

Dr. Marius Cristian Tatineanu a absolvit în 1985 Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti, Facultatea de Pediatrie.

În 1998 devine medic primar în specialitatea oftalmologie iar din anul 2000 este membru al Asociaţiei Europene de Strabologie. Dr. Marius Tătineanu este participant activ la congresele anuale naţionale şi internaţionale de specialitate. În prezent colaborează cu Spitalul de Urgenţă pentru Copii “M.S. Curie”, Bucureşti şi alte clinici private.

Programul dr. Marius Tătineanu în clinicile Anima:

Anima Victoriei:

Miercuri: 09:00-12:00

Vineri: 09:00-11:00

Anima Nusco Tower:

Joi: 15:00-17:00

Știri
24-11-2016
Cresterea si dezvoltarea la copii  >>>


12-11-2015
Te dor articulatiile?  >>>


30-09-2015
Sedinte de Comunicare Relationala in Anima Promenada  >>>


seatbelt